Mun. București, Sector 3, Str. Anton Pann nr. 21, Camera P1
contact@colegiul-geodezilor.ro
V
Nr. 987 din 23.12.2025
COMUNICAT
Colegiul Director al Colegiului Geodezilor din România a luat act de soluția dată de Completul de judecată al Curții de Apel Brașov, în cadrul dosarului nr. 659/64/2025, privind suspendarea Hotărârii Colegiului Geodezilor din România nr. 6/13.11.2025 privind adoptarea Codului deontologic al profesiei de geodez și a Hotărârii Colegiului Geodezilor din România nr. 7/13.11.2025 privind adoptarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Colegiului Geodezilor din România și de exercitare a profesiei de geodez.
Soluția dată vizează suspendarea celor două acte normative până la pronunțarea instanței de fond.
Avem încredere că toate acțiunile și măsurile pe care Colegiul Geodezilor le-a întreprins până acum sunt în perfectă legalitate și cu deplină legitimitate, precum și cu dorința de a contribui la dezvoltarea profesiei noastre, extrem de importante pentru societate.
Așa cum este legal, vom da curs soluției instanței și vom suspenda aplicarea celor două acte normative, însă vom formula recurs împotriva respectivei soluții. Recursul urmează a fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedură de urgență, lucru care sperăm să aibă loc în prima lună a anului 2026.
Soluția pronunțată nu a analizat legalitatea actelor emise de Colegiul Geodezilor, ci a vizat doar suspendarea executării lor. Această suspendare poate opera fie până la pronunțarea instanței de recurs, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care soluția ÎCCJ o infirmă pe cea a Curții de Apel Brașov, fie până la data la care se va judeca pe fond cauza prin care cele două acte emise de Colegiul Geodezilor sunt contestate.
Este esențial de înțeles că tot ceea ce s-a executat până la această dată, inclusiv înregistrarea celor care au formulat cereri de înscriere în Colegiul Geodezilor din România, nu este afectat(ă) de soluția pronunțată care, după cum am subliniat, doar a suspendat punerea în aplicare a Codului deontologic și a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Colegiului Geodezilor din România și de exercitare a profesiei de geodez.
Așa cum am mai subliniat, avem convingerea că toate acțiunile și demersurile noastre au fost corecte și legale și au vizat exclusiv interesele profesiei de geodez.
Cu deosebit respect,
Mircea Afrăsinei
Președinte interimar al Colegiului Geodezilor din România
Mun. București, Sector 3, Str. Anton Pann nr. 21, Camera P1
