Colegiul Geodezilor din România
Măsurăm cu precizie fiecare pas al dezvoltării, construind încredere și sustenabilitate pentru viitorul profesiei noastre.
Colegiul Geodezilor din România
Măsurăm cu precizie fiecare pas al dezvoltării, construind încredere și sustenabilitate pentru viitorul profesiei noastre.
Colegiul Geodezilor din România
Măsurăm cu precizie fiecare pas al dezvoltării, construind încredere și sustenabilitate pentru viitorul profesiei noastre.

Comunicat al Președintelui Interimar al Colegiului

Geodezilor din România

În vederea organizării în bune condiții a Conferințelor teritoriale de constituire a filialelor județene ale Colegiului Geodezilor din România (CGR), precum și pentru a crea un cadru organizatoric unitar aplicabil în toate județele țării, Colegiul Director al CGR a elaborat un „Ghid” menit să ofere sprijin în parcurgerea etapelor legale și în organizarea acestor conferințe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 267/2024. Acest document are rolul de a asigura coerența procesului de constituire a filialelor și de a facilita îndeplinirea condițiilor legale necesare. După desfășurarea Conferinței teritoriale de constituire a fiecărei filiale, Colegiul Director al CGR va analiza dacă au fost respectate toate prevederile legale și procedurale. Decizia Colegiului Director, emisă în urma acestei analize, va constitui, alături de Legea nr. 267/2024, actul de înființare al filialei județene respective. În acest sens, se va verifica dacă au fost parcurși toți pașii stabiliți în „Ghid”, înainte de adoptarea deciziei finale privind validarea filialei. De asemenea, vă reamintim că, prin Decizia nr. 2 a Colegiului Director al CGR, a fost desemnat pentru fiecare județ câte un membru al Colegiului, responsabil cu coordonarea și îndrumarea activităților desfășurate de grupurile de inițiativă locale, în vederea constituirii corecte și legale a filialelor județene. Ghidul privind organizarea și desfășurarea conferinței teritoriale de constituire a filialelor locale ale Colegiului Geodezilor din România va fi publicat pe site-ul CGR, https://colegiul-geodezilor.ro

Cu deosebit respect,
Mircea Afrăsinei
Președinte interimar al Colegiului Geodezilor din România.

Postări similare